Săptămâna şi… caricatura! Azi: Ion Marcel Ciolacu și amintiri din „tinereţili” lui

0

Cariera politică a lui Ion Marcel Ciolacu, 48 de ani, conţine două constante, conform cv-ului oficial: PSD şi Buzău. A fost pe rând, începând cu 2002, consilier local, prefect interimar, viceprimar, apoi deputat de Buzău, din partea PSD. În martie 2013, fostul prim-ministru Victor Ponta l-a numit pe deputatul Marcel Ciolacu în funcţia de consilier onorific, pe probleme de regionalizare şi administraţie publică, iar în 2014 Ciolacu a devenit secretar al Camerei Deputaţilor. Ciolacu susţine acum că relaţia de consiliere cu Victor Ponta a încetat, o dată ce proiectul regionalizării a dispărut şi el de pe agenda politică. Cu toate acestea, nu există o decizie publică prin care această relaţie să fi încetat oficial.

Deputatul PSD de Buzău, Ion Marcel Ciolacu, este unul dintre candidații de marcă de pe listele PSD. Traseul său politic a pornit şi s-a dezvoltat în Buzău, firesc, alături de PSD, el ajungând pe rând viceprimar, apoi deputat. Începuturile carierei sale politice arată însă altfel, după cum arată documentele intrate în posesia noastră. În urmă cu aproape 15 de ani, Ciolacu participa la o vânătoare de amploare, alături de omul de afaceri Omar Hayssam, un apropiat al liderilor PSD la acea vreme, şi de mai marii politici ai judeţului Buzău, printre care şi prefectul Ion Vasile, care avea să-şi vadă fiica răpită în Irak, câţiva ani mai târziu, cu concursul chiar al apropiatului său sirian. Un episod şi mai important decât pasiunea sa pentru vânătoare este însă altul. Câţiva ani mai târziu, din poziţia de director al companiei municipale Urbis Serv, Ciolacu avea să semneze un contract ilegal şi supraevaluat cu 1,3 milioane de euro, cu o firmă buzoiană, faptă pentru care DNA Ploieşti a considerat însă că Ciolacu nu merită urmărit penal. Contractul a fost continuat de actualul președinte al CJ Buzău, Petre Emanoil Neagu (PSD). Deputatul Marcel Ciolacu susţine că fotografiile şi documentele intrate în posesia presei sunt reale, însă că sunt lansate de rivalii săi politici, în contextul luptei pentru şefia PSD Buzău. „Chiar râdeam cu fecioru-meu, acum vreun an, îi spuneam: mă, să ştii că am poze şi cu prim-miniştri, şi cu terorişti”, spune acum Marcel Ciolacu, despre fotografiile în care apare alături de Omar Hayssam.

PSD şi Buzău

Cariera politică a lui Ion Marcel Ciolacu, 48 de ani, conţine două constante, conform cv-ului oficial: PSD şi Buzău. 

A fost pe rând, începând cu 2002, consilier local, prefect interimar, viceprimar, apoi deputat de Buzău, din partea PSD. În martie 2013, fostul prim-ministru Victor Ponta l-a numit pe deputatul Marcel Ciolacu în funcţia de consilier onorific, pe probleme de regionalizare şi administraţie publică, iar în 2014 Ciolacu a devenit secretar al Camerei Deputaţilor. Ciolacu susţine acum că relaţia de consiliere cu Victor Ponta a încetat, o dată ce proiectul regionalizării a dispărut şi el de pe agenda politică. Cu toate acestea, nu există o decizie publică prin care această relaţie să fi încetat oficial. Detalii de la începutul carierei sale politice, apărute în contextul luptei pentru şefia PSD Buzău, îl arată pe deputatul PSD Marcel Ciolacu în anturajul politic buzoian al omului de afaceri sirian Omar Hayssam, condamnat în prezent la peste 23 de ani de închisoare, pentru răpirea a trei jurnalişti în Irak, în 2005, precum şi pentru alte infracţiuni. Omar Hayssam era la vremea respectivă un apropiat al liderilor PSD, pentru a-şi promova interesele de afaceri, care în judeţul Buzău s-au materializat în privatizarea Foresta Nehoiu, fabrică pe care Hayssam a devalizat-o, vânzându-i activele – fraudă pentru care a şi fost condamnat la 3 ani de închisoare. Omar Hayssam a apărut la vremea respectivă şi în compania fostului preşedinte Ion Iliescu, a lui Viorel Hrebenciuc sau a prefectului de Buzău, ulterior senator PSD, Vasile Ion. De asemenea, în 2009, Curtea de Conturi Buzău constata că firma municipalităţii Buzău, Urbis Serv, condusă de Marcel Ciolacu între 2007 şi 2008, a încheiat ilegal un contract cu o firmă deţinută de un coleg de partid prin care municipalitatea buzoiană a fost păgubită cu aproximativ 1,3 milioane de euro. Firma respectivă a fost abonată la contracte cu autorităţile buzoiene conduse de pesediști, doar în perioada 2010-2013 ea obţinând peste 16 milioane de euro din contracte publice.

La vânătoare cu Omar Hayssam şi protipendada PSD. „S-au făcut aceste poze, care după 20 de ani s-au dovedit a fi nefericite”

Despre pozele în care apare alături de Omar Hayssam şi mistreţii doborâţi la o vânătoare din Munţii Buzăului, „în urmă cu 15-20 de ani”, deputatul Marcel Ciolacu spune că sunt reale, însă că au fost „tăiate”. În ele apărea şi fostul prefect de Buzău Ion Vasile, ulterior ajuns senator PSD, a cărui fiică, fosta jurnalistă Marie-Jeanne Ion, a fost răpită în 2005 în Irak, cu concursul chiar al lui Omar Hayssam. Într-una dintre fotografii, alături de Marcel Ciolacu şi Omar Hayssam, apare şi Cornel Pitiş, fostul şef al Direcţiei Silvice Buzău (instituţia care organizase vânătoarea), ajuns şi el consilier judeţean PSD la Buzău, în 2008-2012. „S-au făcut aceste poze, care după 20 de ani s-au dovedit a fi nefericite. Chiar râdeam cu fecioru-meu, acum vreun an, îi spuneam: mă, să ştii că am poze şi cu prim-miniştri, şi cu terorişti. Eu nu am pozele acestea”, a declarat atunci Marcel Ciolacu. „E o poză de acum 15-20 de ani, la o vânătoare organizată de Ocolul Silvic (Buzău), la care am participat şi eu. Nu ştiu cum a ajuns Hayssam acolo, vânătoarea a fost organizată de domnul prefect Ion Vasile, pe vremea aceea. Eu sunt vânător. Ocolul Silvic organizează vânători şi se fac invitaţii sau dacă e grupa din care faci parte, se achită şi participi la vânătoare. Cred că eram şi consilier local la Buzău atunci, dar nu au participat doar persoane publice”, a mai spus Marcel Ciolacu. Deputatul PSD spune că a fost singura vânătoare la care a participat alături de Omar Hayssam şi că la acea vânătoare a participat şi ambasadorul Siriei în România. Conform România Liberă, vânătoarea la care Omar Hayssam a participat alături de ambasadorul Siriei şi de prefectul Ion Vasile a avut loc în iarna anului 2002, în Munţii Buzăului, pe domeniul de vânătoare de la Gura Teghii, iar la ea au participat mai mulţi şefi de autorităţi locale, inclusiv şefi ai Finanţelor. „E o poză dată de un coleg de-al meu, domnul deputat Adrian Mocanu. Nici nu am de ce să mă scuz. Este o răzbunare, eu am anunţat că voi candida la funcţia de preşedinte al organizaţiei (PSD Buzău), am înţeles că voia şi el. E o găinărie de doi lei”, este concluzia lui Marcel Ciolacu.

La Buzău, ziua are 30 de ore. Cum s-au evaporat 1,3 milioane de euro de la Primăria Buzău

Un alt episod din evoluţia politică a lui Marcel Ciolacu în PSD a avut loc în 2007-2008, pe când actualul deputat conducea compania de stat Urbis Serv, deţinută de Primăria Buzău. O inspecţie a Curţii de Conturi Buzău, din 2009, a relevat faptul că în mandatul lui Marcel Ciolacu s-a semnat ilegal un contract de asfaltări a străzilor din Buzău cu o firmă buzoiană, beneficiară a mai multor contracte cu autorităţi publice din Buzău, inclusiv cu Consiliul Judeţean. Inspectorii Curţii de Conturi au arătat că lucrările decontate ilegal de firma angajată au provocat un prejudiciu de peste 4,83 milioane lei (aproximativ 1,3 milioane de euro la vremea respectivă), reieşit din supraevaluarea lucrărilor şi umflarea preţurilor la materiale de construcţie, la tarifele utilajelor sau la transportul mixturii asfaltice. În luna mai 2008, din documentele justificative pentru funcţionarea utilajelor, reiese că unele utilaje ale firmei respective ar fi lucrat non stop 30,4 ore pe zi, a arătat inspecţia Curţii de Conturi. Nota inspectorilor Curţii de Conturi din Buzău arată că în iunie 2007, firma de stat Urbis Serv, condusă de Marcel Ciolacu, a încheiat cu Primăria Buzău un contract de 9,85 milioane de lei (aproximativ 2,95 milioane euro la vremea respectivă), pentru asfaltarea şi întreţinerea străzilor şi trotuarelor din municipiul Buzău. O lună mai târziu, în iulie 2007, Urbis Serv pasează lucrările la o firmă buzoiană, printr-un contract cu acelaşi obiect de activitate, însă care nu specifica nici o valoare a lucrărilor. Inspectorii Curţii de Conturi au susţinut că acest contract a fost încheiat ilegal, pentru că ar fi trebuit organizată o licitaţie publică, lucru care nu s-a întâmplat. „De fapt, SC Urbis Serv SRL Buzău nu a fost decât un intermediar între firma care a executat lucrările şi Primăria municipiului Buzău, deoarece situaţiile de plată pentru asfaltarea străzilor, după ce au fost semnate şi confirmate de conducerea societăţii, au fost transmise spre decontare Primăriei Buzău, fără ca SC Urbis SA să obţină vreun beneficiu din aceste activităţi”, arată inspectorii Curţii de Conturi. Ulterior, în aprilie 2008, la contractul dintre firma de stat condusă de Ciolacu şi firma care a executat lucrările s-a încheiat un act adiţional prin care preţurile convenite în 2007 pentru materiale, utilaje şi transport au fost majorate, în unele ocazii, aproape de trei ori – cu procente cuprinse între 230% şi 244%. Astfel, o maşină de frezat asfaltul costa 113 lei pe ora de funcţionare în 2007 şi 250 de lei în 2008 (creştere 221%). Un utilaj repartizor finisor costa 150 lei pe oră în 2007, iar în 2008 costa 350 lei pe oră (creştere 230%). Pentru un cilindru compactor, creşterea a fost de 244%, de la 40,5 lei pe oră la 99 lei pe oră, conform inspectorilor Curţii de Conturi. Curtea de Conturi a arătat că Primăria Buzău nu a împuternicit niciodată firma Urbis Serv să ia aceste măsuri. De altfel, arată inspecţia, în contractul cu firma care a executat lucrările nu au existat devize, documente care să ateste dimensiunile străzilor care urmau să fie asfaltate, prevederi pentru grosimea şi calitatea mixturii asfaltice, justificări pentru numărul orelor de funcționare a utilajelor, termene de finalizare a lucrărilor, valoare estimată a lucrărilor anuale sau garanţie pentru lucrări. Nu erau specificate nici măcar străzile care urmau să fie asfaltate. În 2008, s-au asfaltat 26 de străzi în Buzău, în baza acestui contract, în valoare de 14,2 milioane lei, adică 56% din totalul facturat prin contractul Urbis cu Primăria Buzău, conform Curţii de Conturi. Lucrările nu au fost supravegheate şi recepţionate în mod real niciodată de Urbis Serv sau de Primăria Buzău, conform inspecției. Toate situaţiile de plată umflate chiar şi de trei ori au fost semnate exclusiv de directorul Urbis Serv Marcel Ciolacu, până în mai 2008, apoi de noul director Petre Emanoil Neagu şi de directorul economic al firmei, Maria Lazăr. Neagu era şi el tot un membru al familiei politice buzoiene a PSD, el ajungând consilier judeţean PSD la Buzău în 2012 şi în prezent fiind preşedinte al CJ Buzău.

Contractul angajator, parafat cu NUP de DNA Ploieşti

Marcel Ciolacu a declarat pentru gândul că nota Curţii de Conturi Buzău a fost contestată în instanţă şi că a existat şi un dosar ce cercetare penală la DNA Ploieşti, în care acuzaţiile faţă de contractul cu firma la care am făcut referire mai sus au fost anchetate, însă că acesta s-a finalizat cu neînceperea urmăririi penale faţă de el. „A fost o sesizare la DNA Ploieşti, unde am fost şi am dat o singură declaraţie şi acum vreo 7-8 ani mi-a venit neînceperea urmăririi penale (declaraţia este inexactă, nota Curţii de Conturi fiind făcută în 2009, deci în urmă cu doar 7 ani – n.r.)”, a declarat atunci Marcel Ciolacu. Într-un răspuns pentru presă, DNA a confirmat că deputatul Ion Marcel Ciolacu nu are calitatea de suspect sau inculpat în niciun dosar penal al DNA Ploieşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here