Cultura urii

0

O Românie plină de suferință şi disperare, o Românie îngropată sub erorile voite ale tranziției şi devastată de ieșirea de sub comunism, sufocată de sărăcie, iar pe de altă parte o Românie aflată în plin carnaval, o Românie a politicienilor penali şi scandalurilor pe care tot ei le provoacă cu frenezie. 

CITEȘTE ȘI:

Nu știu să urăsc. Cred că pentru a putea urî trebuie să ai o structură anume, un caracter anume. Așa cum, știu foarte bine, nu poate urî oricine. Dacă ar fi să înțeleg vreun fel de ură, probabil că singura ar fi ura din dragoste. Dar acolo lucrurile sunt mai complicate, deseori iubirea amestecându-se cu ura sau înlocuindu-se una pe cealaltă. Nu-mi propun aici să fac filozofia urii, dar mă uit cum societatea românească e marcată constant de ură! Uneori, aş putea spune, ea răbufnește de-a dreptul incontrolabil așa cum s-a întâmplat, de exemplu, la începutul anilor ’90, când cu mineriadele şi nu numai! De atunci şi până-n zilele noastre nu s-a mai întâmplat să existe astfel de răbufniri, dar ura s-a menținut constant la cote ridicate. Asta şi pentru că există destule personaje care au un cuvânt de spus în faţa opiniei publice, lideri de opinie, pompos spus, care au făcut din ură o meserie. Altfel spus, meseria lor e ura. Măcar dacă ar urî cu sinceritate. Nu, ei urăsc din tot sufletul sau, mai bine zis, ei urăsc cu toata ura de care sunt în stare. Ura este „sentimentul” prin care ei se exprimă cel mai bine, pentru că, lăsând la o parte toate aparenţele, aceștia nu știu altceva decât să urască. Combustia lor internă este ura şi, îngrozitor, ura reprezintă modul lor de viață. Poate că vi se pare prea mult, poate că veți crede că exagerez, dar, din nefericire, tocmai realitatea este cea care mă face să scriu aceste rânduri. Din păcate sau din fericire, toți cei care nu știu să urască nici nu știu să răspundă atunci când sunt ținta urii. Nu vi se pare revoltător că-n toți acești ultimi ani de tranziție şi libertate totodată că metodele prin care se dezvoltă şi se aplică ura sunt din ce în ce mai sofisticate? Că-n fiecare zi vedem în jurul nostru din ce în ce mai multe dovezi de ură şi din ce în ce mai puține de iubire? Nu credeți că ura a devenit personajul principal care joacă prin intermediul mijloacelor de informare în masă? Că promovarea urii este mai profitabilă decât promovarea solidarității, de exemplu?

Altfel, pe pământ este prăpăd, iar pe micile ecrane, de multe ori suprapus, este un carnaval porcesc. Politicienii noștri își dau întreaga măsură atunci când vine vorba de circ. Căci asta am tot avut de la începutul anului: zăpadă, apă şi circ de s-a cutremurat România! Sau, altfel spus, tragedie şi carnaval împletindu-se din două Românii, altfel paralele. O Românie plină de suferință şi disperare, o Românie îngropată sub zăpezi şi devastată de inundații, sufocată de sărăcie, iar pe de altă parte o Românie aflată în plin carnaval, o Românie a politicienilor penali şi scandalurilor pe care tot ei le provoacă cu frenezie. A fost un sfert de an în care cele două Românii au defilat seară de seară prin faţa noastră, împletite cu ajutorul presei, mai ales al televiziunii, două Românii fără nici o legătură una cu cealaltă, dar depinzând atât de tare una de cealaltă. Două Românii vorbind de-a dreptul incredibil două limbi total diferite, auzindu-se, dar neînțelegându-se una pe cealaltă şi, tocmai de aceea, agonizând reciproc, fiecare pe limba ei. Două Românii aflate în contratimp: una aflată în mizerie şi sărăcie până la gât şi peste, cealaltă băgată în căcat până peste cap, una, arzând, cerând ajutorul celeilalte, iar cealaltă pieptănându-se, iată imaginile care ne-au rămas întipărite în minte după acest început de an de carnaval şi tragedie! Cred că, din nefericire, aceasta e România de fiecare zi, că aceste două Românii există în fiecare zi, numai că pe una dintre ele o vedem doar în momentele ei de criză, în momentele dramatice. Obișnuiți cu România superficială, România aflată la vedere, unde scandalurile se țin lanț, România plină de penali de tot felul care fac şi desfac toate, uităm deseori, ca să nu zic întotdeauna, de România profundă, România adevărată, suferindă, şi-n cele din urmă România tragică. Mi-e teamă că prețul uitării noastre va fi foarte mare şi aproape imposibil de plătit de noi, cetățenii celor două Românii, fie că e vorba de România carnavalului penal, fie că e vorba de România tragică şi simplă…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here