Georgeta Neagu, femeia care îşi poartă viaţa într-o sacoşă

0

O poveste adevărată despre o femeie care nu a avut niciodată casă şi nici nu primeşte una pentru că statul n-are. Are doar pentru penalii de la conducere și găștile lor. Despre destinul chinuit al unei femei care nu are nevoie să scrie  – ca Elena Udrea pe blog, în latină – că toate ale ei le poartă cu ea. Georgeta Neagu are 36 de ani şi o sacoşă în care plimbă totul printr-un Buzău mizerabil, printre oameni plictisiți şi grăbiți, incapabili să înţeleagă o iotă din tragedii. Pentru Georgeta Neagu, bunurile personale se numără simplu: trei copii, două prosoape, o pijama, o fustă şi cinci bluze. Atât.

CITEȘTE ȘI:

V-aţi săturat de ştirile cu politicieni care nu mai ştiu nici câte case au, nici unde? Vă enervează reclamele la credite pentru apartamente din care vă zâmbesc fals actori de duzină care se prefac fericiți? Vă propunem o revenire în lumea reală, cu oamenii ei trişti, care nu au nimic și pentru care Dumnezeu este forma concretă a unui adăpost de frig sau a unei supe calde. O poveste adevărată despre o femeie care nu a avut niciodată casă şi nici nu primeşte una pentru că statul n-are. Are doar pentru penalii de la conducere și găștile lor. Despre destinul chinuit al unei femei care nu are nevoie să scrie  – ca Elena Udrea pe blog, în latină – că toate ale ei le poartă cu ea. Georgeta Neagu are 36 de ani şi o sacoşă în care plimbă totul printr-un Buzău mizerabil, printre oameni plictisiți şi grăbiți, incapabili să înţeleagă o iotă din tragedii. Pentru Georgeta Neagu, bunurile personale se numără simplu: trei copii, două prosoape, o pijama, o fustă şi cinci bluze. Atât.

Viaţa în două schimburi

Strigătul disperat al unei tinere din Buzău nu trece dincolo de pereţii centrului pentru persoanele fără locuinţă în care trăieşte de cinci ani. Dacă Geta Neagu şi-ar scrie propria poveste, titlul ar fi previzibil: „Viaţa în două schimburi”. Pentru că universul cotidian al Georgetei Neagu, în vârstă de 35 de ani, se limitează la centrul de zi pentru oamenii străzii din Buzău, unde are un acoperiș deasupra capului, locul de muncă, unde trebuie să presteze pentru a putea beneficia de cazare şi hrană, şi un apartament aflat în subordinea Protecţiei Copilului, loc care în ultimii ani i-a devenit izvor de fericire şi alinare sufletească. În acest modul rezidențial locuiesc, alături de alte cinci suflete abandonate, cei trei copilaşi ai ei, gemenii Alexandru Gabriel şi Lucian Mihăiţă Ştefu, şi frăţiorul lor mai mic, Ionuţ Marian Ştefu.

Copiii Georgetei sunt în fruntea plutonului

Atunci când îi are în faţa ochilor sau când le priveşte fotografiile, Geta uită greutățile prin care îi este dat să treacă, ori supliciile trăite în copilărie, în orfelinatele de stat, apoi în etapa de conviețuire alături de un soţ violent şi beţiv, copiii fiind puținele lucruri bune care i-au rămas de pe urma mariajului cu Adrian Ştefu, un bărbat crescut şi educat în centre de plasament din Buzău. ”Eu am fost abandonată la centrul de plasament numărul 3 când eram mică. Nu îmi ştiu familia, dacă am fraţi. La 18 ani am plecat din centru şi l-al întâlnit pe Adrian Ştefu, un băiat tot dintr-un centru social, cu care am locuit la Nehoiu. Am fost căsătoriți legal şi cu el am făcut copilașii. Pe gemeni i-am crescut la Nehoiu până la 9 ani, iar pe cel mic, până la 3 ani. Am plecat de lângă el când nu am mai putut suporta bătăile şi bețiile lui”, povesteşte Georgeta.

Îşi vrea copilaşii aproape

Georgeta trăieşte un adevărat coșmar, chiar dacă viaţa ei în centrul pentru oamenii străzii este una decentă. Nu se plânge atât de mult de neajunsurile materiale, cât de neputința de a le oferi propriilor copii o familie, un cămin, un viitor. Exemplu al eşuării în viaţă, cauzată de lipsa unor părinţi, de creşterea într-un cadru rece, instituțional, este propria sa poveste. Nu vrea ca şi copiii ei să ajungă să trăiască din mila statului sau a oamenilor. A cerșit chiar și la metrou, în Bucureşti, pentru a le putea asigura micuților ei un minim necesar pentru supraviețuire. Fugeau vara, în vacanțele copiilor, de la Nehoiu, pentru a scăpa de furia bărbatului şi stăteau pe străzile capitalei. Până într-o zi, când a decis să pună capăt mariajului şi să caute refugiu în centrele de plasament din Buzău. Aşa a ajuns ca ea să locuiască în centrul de zi pentru oamenii străzii, iar copiii ei, într-un apartament al Direcţiei pentru Protecţia Copilului. Este bucuroasă că toţi trei îşi continuă şcoala şi că, pe deasupra, iau numai note bune.

Campioni la atletism

Gemenii sunt şi sportivi de performanţă, campioni la atletism. Sunt în ultimul an de gimnaziu la Liceul cu Program Sportiv, unde îmbină cartea cu atletismul, aproape în fiecare lună colecționând medalii şi diplome de la competiții regionale şi naţionale de cros. ”Gemenii au mers până în clasa a treia la şcoala din Nehoiaşu, apoi de când am ajuns în oraş, la şcoala numărul 11, unde au repetat clasa a treia. Acum îi am la Liceul cu Program Sportiv unde învaţă foarte bine. Cel mic, care stă cu gemenii în apartamentul Direcţiei, este la şcoala 7. De toţi sunt mândră şi mereu când mă uit la pozele lor îmi vine să plâng pentru că văd că trece timpul şi nu pot să le fiu mamă aşa cum ar trebui. Mă bucur de ei dar am un gol imens în suflet. Mâine poimâine fac 18 ani şi nu au unde să meargă”, spune Geta.

Viața într-o sacoșă

Geta nu a avut niciodată o locuinţă şi nu ştie cum este căldura unui cămin însufleţit de părinţi, bunici, fraţi. Îi este teamă că aceeaşi soartă o vor avea şi băieţii ei. De aceea, de fiecare dată când îi întâlneşte, îi povăţuieşte să nu renunţe niciodată la şcoală şi la sportul pe care îl practică, pentru că numai aşa îşi pot depăşi condiţia. Mai este convinsă, de asemenea, că dacă ar avea şi ea o mică locuinţă, le-ar putea oferi micuţilor ei căminul de care ea nu a avut parte niciodată. Crede că măcar un loc de muncă plătit decent i-ar oferi posibilitatea de a închiria o locuinţă modestă, la care visează încă dinainte de a deveni majoră. ”Cel mai mult îmi doresc să am o locuinţă, cât de mică, nu contează, în care să încapă un pat, o masă şi un aragaz. Ştiu să mă gospodăresc, să fac mâncare, le-aş face copiilor mei prăjituri când mă vizitează. Nu vreau să îi iau din apartamentul direcţiei, unde duc o viaţă bună, dar măcar în weekenduri şi în vacanţe să simtă şi ei că merg acasă. Deja mă întreabă, mamă, ce ne facem după ce facem 18 ani”, mărturiseşte tânăra locatară a centrului de zi pentru oamenii străzii din Buzău.

Altfel, Georgeta Neagu nu are niciun venit. Este nevoită să muncească în folosul comunităţii, pentru că numai aşa are dreptul să locuiască în instituţia subordonată Primăriei. Mai lucrează ocazional ca femeie de serviciu iar banii obținuți îi investește în echipamente sportive şi rechizite pentru copii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here