Liviu Dragnea își ține promisiunile făcute aleșilor locali. Răspunderea primarilor și a șefilor de consilii județene, diluată de Parlament

0

Senatorii au decis să extindă sfera categoriilor care răspund penal pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor care le revin. Legea în vigoare îi menționează doar pe aleșii locali – primari, viceprimari, consilieri locali sau județeni, președinți și vicepreședinți de consilii județene. În varianta votată de Senat vor răspunde penal sau contravențional și secretarii și personalul din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean.

CITEȘTE ȘI:

Alineatul următor, însă, restricționează răspunderea primarilor și președinților de consilii județene. Aceștia, prin semnare, „învestesc cu formulă de autoritate executarea actelor administrative emise sau adoptate”. Mai mult, aleșii locali nu vor mai putea fi anchetați pentru oportunitatea actelor emise. „Aprecierea necesității şi oportunitatea adoptării şi emiterii actelor administrative aparţine exclusiv autorităţilor deliberative, respectiv executive şi nu pot face obiectul controlului altor autorităţi”, menționează un alt articol al proiectului votat de Senat.

Practic, senatorii au transpus în practică o promisiune mai veche a lui Liviu Dragnea către aleșii locali ai PSD. „De prea multe ori majoritatea instituțiilor publice de control din România, Curtea de Conturi, parchete, alte instituţii au venit să întrebe primarul de ce a făcut drumul ăla, nu celălalt“, a spus Dragnea.

Funcționarii, băgați la înaintare

Însă, senatorii au avut grijă de acoperirea legală pentru astfel de cazuri. Mai exact, actele autorităților administrației locale angajează răspunderea administrativă, civilă sau penală, după caz, a funcţionarilor si personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului, respectiv al consiliului județean care au emis avizele cu încălcarea prevederilor legale.  „Actele autorităţilor administraţiei publice locale aprobate sau emise fără a fi fundamentate, semnate, contrasemnate sau avizate din punct de vedere tehnic sau al legalității produc efecte juridice depline, iar în cazul producerii unor consecințe vătămătoare este angajată răspunderea juridică a semnatarilor“, mai menționează proiectul votat de Senat. .

Potrivit legii, refuzul funcționarilor publici și al personalului contractual de a semna, respectiv de a contrasemna ori aviza actul administrativ, precum și eventualele obiecții cu privire la legalitate, se face în scris, și se înregistrează într-un registru special. Funcționarii care refuză să semneze sau care prezinta obiecții cu privire la legalitate, „fără acoperire susținută de temeiuri juridice”, răspund administrativ, civil sau penal, după caz, în condițiile legii.

Senatul este for decizional iar proiectul va fi trimis președintelui Klaus Iohannis spre promulgare, șeful statului având dreptul să ceară, o singură dată, reexaminarea proiectului de lege.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here