Cum funcționează PNDL, suveica lui Dragnea în devalizarea bugetului public. Modernizarea Drumului Comunal 157 Valea lui Lalu (Pardoşi) a fost plătită de două ori

0

În 2013, imediat după ce Liviu Dragnea a ajuns ministrul Dezvoltării, premierul Ponta a dat o ordonanță prin care i-a permis acestuia să aloce fonduri în cadrul unui program naţional de dezvoltare prin simple ordine de ministru, nepublicabile în Monitorul Oficial, şi nu prin Hotărâre de Guvern, aşa cum era până atunci. Ce s-a întâmplat cu banii o arată un raport al Curţii de Conturi, ţinut la secret.

CITEȘTE ȘI:

Năravul fostului ministru al Dezvoltării Regionale, Elena Udrea, de a construi în neștire săli de sport doar pentru a da de lucru firmelor de partid s-a perpetuat şi în ministeriatul lui Liviu Dragnea. O dovedeşte un raport al Curţii de Conturi, finalizat încă din primăvara anului trecut, dar ţinut la secret de actuala conducere a instituţiei. Asta cu toate că normele interne ale Curţii prevăd obligativitatea publicării constatărilor, arată o anchetă publicată de cotidianul ,,Adevărul”.

Conform sursei citate, în aprilie 2015, Curtea de Conturi a finalizat auditul performanței Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), finanţat de la bugetul de stat prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) şi derulat prin autorităţile locale. Controlul a vizat perioada 2013–2014. Concluziile raportului ar da mult de lucru DNA dacă documentul va ajunge pe masa procurorilor, aşa cum, de altfel, a propus Departamentul Juridic al Curţii de Conturi, care a emis un punct de vedere în favoarea sesizării organelor de urmărire penală.

Potrivit unor surse din Ministerul Dezvoltării Regionale, raportul arată că prin programul PNDL, iniţiat în 2013 printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului Ponta, au fost acordate contracte grase firmelor-satelit ale PSD, prin intermediul consiliilor judeţene care derulau aşa-zise proiecte de dezvoltare locală. Cele mai multe contracte nu au fost date prin licitaţie, ci prin încredințare directă. Decontări duble, subevaluarea patrimoniului, dispariția unor active din evidențele ministerului şi chiar evaporarea din contabilitate a 46 milioane de lei sunt lucruri care completează lista constatărilor cu iz penal făcute de auditori. În total, în 2013 şi 2014, Ministerul Dezvoltării Regionale a alocat PNDL 531 de milioane de euro.

Decontări duble

Potrivit MDRAP, atunci când ministrul Liviu Dragnea a iniţiat Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL), Ministerul Dezvoltării avea obligația de a verifica stadiul celorlalte programe vechi integrate în PNDL. Astfel, MDRAP a uitat să inventarieze obiectivele de investiţii preluate în programul centralizat. Asta a permis ca proiecte demarate în cadrul altor programe (Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii – PNDI), decontate deja în cadrul acestui mecanism, să mai fie plătite încă o dată prin programul PNDL.

„S-a constatat că MDRAP, în unele cazuri, pentru aceleaşi obiective de investiţii, a decontat proiecte tehnice atât prin Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii (PNDI) cât şi prin Programul naţional de dezvoltare Locală (PNDL)”, se precizează în raportul de control. În total, au fost descoperite 12 proiecte care au fost finanțate de două ori, în toate aceste cazuri de plăţi duble fiind implicate aceleaşi firme: Primacons Group SRL, Vega 93 SRL, Arcada Company SA, Aquaform SRL şi Romstrade SRL.

  • Proiectul ,,Modernizare DC 157 Valea lui Lalu, Com. Pardoşi (Buzău)” a primit prin PNDI 41.540 de lei, iar prin PNDL – 91.414 lei.
  • Proiectul ,,Modernizare drumuri Comuna Moviliţa, Judeţul Vrancea” a fost finanţat prin PNDI cu 50.000 de lei, iar prin PNDL cu 90.936 lei.
  • ,,Modernizare DC 36 KM 0+000-3+600, Ilişua (DJ171) – Uriu Hăşmaşu Ciceului, Judeţul Bistriţa Năsăud”: 77.500 lei (PNDI) şi 103.804,51 lei (PNDL)
  • ,,Modernizare străzi Comuna Vinga, Judeţul Arad”: 100.000 lei (PNDI) şi 168.919,15 lei (PNDL).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here