Justiție și fiscalitate cu miros de alcool

0

La aproximativ 12.600.000 de lei se ridică prejudiciul cauzat bugetului de stat de către patronii firmelor Casa de Vinuri Pietroasa, Continental Serv Impex 2000 şi Bachus Dealurile Istriței, prin returnări ilegale de TVA și ascunderea sursei impozabile sau taxabile.  

CITEȘTE ȘI:

Unul dintre cele mai răsunătoare cazuri de corupţie, care se află în atenţia DIICOT Buzău, îi are protagoniști pe doi dintre cei mai mari contrabandiști cu alcool din sud-estul ţării, Costică Lepădatu și Dorin Marinescu, zis „Piticu”, pe judecătorul sindic Gabriel Stănescu și pe fostul şef al Fiscului buzoian, Petruş Cârcei. La aproximativ 12.600.000 de lei se ridică prejudiciul cauzat bugetului de stat de către patronii firmelor Casa de Vinuri Pietroasa, Continental Serv Impex 2000 şi Bachus Dealurile Istriței, prin returnări ilegale de TVA și ascunderea sursei impozabile sau taxabile.

Dorin Marinescu şi complicii săi au cumpărat o cantitate de struguri mult mai mare decât cea înscrisă în documentele de achiziţie, surplusul rezultat fiind transformat în must nefermentat obţinut fără evidențiere contabilă şi supus procesului de vinificație, iar produsul final obţinut, respectiv vin alb, roşu sau băutură intermediară definită ca vin fiind comercializat fără înregistrarea veniturilor în evidenţele contabile. Pe toată durata anchetei, afaceristul, poreclit ”Piticu”, a încercat să intimideze echipele de control. Contrabandistul a refuzat să pună la dispoziţia organelor de anchetă documentele contabile solicitate şi a interzis echipei de control pătrunderea în spaţiile unui punct de lucru prin eliberarea din lanţ a patru câini. De asemenea, Marinescu a amenințat telefonic un membru al echipei de anchetatori cu acte de violenţă şi executarea pe viitor a unei pedepse privative de libertate, înscenând furtul unor documente de evidenţă contabilă, a unui laptop şi a unui telefon mobil.

Spatele contrabandistului, asigurat de un judecător sindic

Potrivit DIICOT, în perioada 30 ianuarie 2015 – 21 februarie 2016, fostul judecător sindic Gabriel Stănescu a primit de la afacerist, personal sau printr-un intermediar, în şase rânduri, cantitatea totala de 75,5 litri de vin şi o carcasă de miel, precum şi alte bunuri, pentru ca acesta să pronunțe o soluţie favorabilă firmei lui Dorin Marinescu, într-un dosar care avea ca obiect anularea unui raport de inspecție fiscală întocmit de către DGRFP Galaţi şi a deciziei de impunere fiscală emisă de aceasta instituţie în baza raportului de inspecție fiscală.

Şef al Finanțelor Publice, spion pentru evazioniști din industria alcoolului

O altă dovadă a legăturilor pe care evazioniștii buzoieni din industria alcoolului le au la cele mai înalte niveluri este cazul fostului director al Administraţiei Judeţene a Finanțelor Publice Buzău, Petruş Cîrcei. El a fost trimis în judecată pentru că, în cursul anului 2014, a favorizat doi făptuitori cercetaţi într-un dosar penal aflat pe rolul DIICOT Bucureşti, prin punerea la dispoziţia acestora de informaţii secrete. “Există suspiciunea rezonabilă că în cursul anului 2014, suspectul, director executiv în cadrul unei instituţii publice, a sprijinit cu intenție doi făptuitori cercetați într-un dosar penal aflat pe rolul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București, în scopul împiedicării și îngreunării cercetărilor în dosarul menționat și tragerii la răspundere penală, prin punerea la dispoziţia acestora de informații nepublice”, se arată într-un comunicat al anchetatorilor.

Returnări ilegale de TVA de miliarde de lei

Cei ajutați de şeful Fiscului sunt omul de afaceri Costică Lepădatu, patronul Casei de Vinuri Pietroasa, şi Marius Grațian Gheorghiță, fost consilier şi manager al uneia dintre societăţile lui Lepădatu. Potrivit DIICOT, aceştia ar fi făcut parte dintr-o grupare specializată în comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, spălare de bani, folosirea si prezentarea de documente ori declaraţii false, pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, fals în înscrisuri sub semnătura privată şi uz de fals. Pe 11 august 2016, Petruș Cîrcei a fost reţinut 24 de ore şi plasat sub control judiciar pentru 60 de zile. La scurt timp, Cîrcei a fost suspendat din funcţia de director executiv al AJFP Buzău, prin dispoziţie a şefului Direcţiei Generale Regionale a Finanțelor Publice Galaţi. E bine să reamintim aici că Petruş Cîrcei a mai fost implicat și în alte acte de corupție și când era director adjunct la finanțele buzoiene, pe atunci, el și directorul executiv Constantin Ilie fiind protagoniștii unei afaceri care cu returnări ilegale de TVA de miliarde de lei.

Dosarul a fost înaintat magistraților de la Curtea de Apel Bucureşti, care au decis, zilele trecute, să decline competenţa de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti. Judecătorii au constatat legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar faţă de Petruş Cîrcei şi au decis menţinerea măsurii, precum şi interzicerea exercitării activităţii de funcţionar public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here