Săptămâna şi… caricatura! Azi: ADRIAN MOCANU, PeMePisdu’ lu’ PeSDe!

0

O analiză a activităţii sale parlamentare arată că beizadeaua de la Buzău nu a reuşit să-şi promoveze nici o lege în cei opt ani din mandatele trecute, toate proiectele sale fiind respinse. Urmează încă patru ani de deputăție la Bucureşti, unde hotelul e bun, mâncarea la fel, viaţa uşoară şi fără griji, cum ar zice nenea Iancu, trai neneacă pe spatele lui babacu’.

CITEȘTE ȘI:

Beizadeaua ori bezeaua Adrian Mocanu

Adrian Mocanu, deputat de Buzău, este o beizadea politică. Aviz amatorilor, a nu se confunda cu bezeaua politică, cea care se îmbracă în roz la emisiuni tv şi confundă președinții cu regii. Tânărul deputat este fiul tatălui său, baronul local de Buzău, Victor Mocanu. Tatăl baron a condus (a se citi furat) judeţul Buzău peste 20 de ani sub diferite forme, fie ca şef al Finanţelor, fie în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean sau în calitate de senator PSD de Buzău.

La stânga ori la dreapta? Nici nu contează! Peste tot se fură!

În 2016, debarcat din PSD de mai tinerii penali pesediști, Victor Mocanu și-a luat odrasla și s-a alăturat PMP, propunându-și să promoveze și aici, sub pulpana ocrotitoare a bătrânului pirat Băsescu, o nouă Maternitate de renaștere a clasei politice, juniorul ajungând chiar vicepreședinte al PMP.

Trai neneacă pe spatele lui babacu’

În 2008, Mocanu tatăl a vrut să-şi facă o ambiţie şi să-l transforme pe Adrian, un proaspăt economist abia ieşit de pe treptele facultății, în cel mai tânăr deputat al României din toate timpurile. Şi a reuşit, semn că banii şi influenţa decid cine este ales în Parlament. O analiză a activităţii sale parlamentare arată că beizadeaua de la Buzău nu a reuşit să-şi promoveze nici o lege în cei opt ani din mandatele trecute, toate proiectele sale fiind respinse. Urmează încă patru ani de deputăție la Bucureşti, unde hotelul e bun, mâncarea la fel, viaţa uşoară şi fără griji, cum ar zice nenea Iancu, trai neneacă pe spatele lui babacu.

Nuntă cu dar de un milion de euro

În 2011, aflat în plin scandal al cheltuirii frauduloase a 17 milioane de euro din fondurile europene, bani folosiţi pentru realizarea „Drumului Vinului”, Victor Mocanu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău, a organizat o nuntă fastuoasă fiului său, deputatul PSD Adrian Mocanu. La petrecere au participat circa 1.200 de persoane. „Atențiile” s-au oferit în plicuri nominale, iar sumele au variat între 500 şi 2.000 de euro, susţin unii martori. Astfel, nunta s-a transformat într-o afacere de circa un milion de euro. Locul unde a avut loc nunta, un patinoar din Buzău, a fost ales de socrul mare, Victor Mocanu, pentru a încăpea „armata” de funcţionari publici, politicieni şi oameni de afaceri. Adică toţi invitaţii la petrecere. Patinoarul a fost acoperit cu mii de metri de material şi amenajat cu mochetă roşie. De lucrări s-a ocupat socrul mic, omul de afaceri Gheorghe Doloiu, care deţine Fabrica de Legume-Fructe Buzău. Naşul, Constantin Boşcodeală, pe atunci primarul municipiului Buzău și preşedintele filialei PSD Buzău, era și şeful finului pe linie de partid.

Marian Vanghelie a venit la nunta deputatului Adrian Mocanu cu un elicopter.

Mocanu şi fiul său sunt, de asemenea, acționari la mai multe firme, au zeci de hectare de teren şi mai multe apartamente. În acest context, la petrecere, şi-au făcut apariţia zeci de limuzine de lux din care au coborât invitați aleşi „pe sprânceană”, precum Culiţă Tărâță, pentru a aduce un plus de prosperitate tinerei perechi. Trimisul special al PSD la nunta micilor baroni de Buzău a fost, însă, Marian Vanghelie. Ca un lider „care este”, el şi-a făcut apariţia, pe la ora 21.00, pe deasupra tuturor, cu elicopterul. De notat, ca un fel de completare a alaiului pestriț descris mai sus, că aproape toți nuntașii de atunci înfundă azi pușcăriile patriei ori au dosare penale în anchetare!

PROST… DE CARTEA RECORDURILOR 

Adiță, cel care, în legislatura 2008-2012, a deținut titlul de cel mai tânăr parlamentar român, a reușit anii trecuți să consterneze opinia publică cu o declarație legată de mineriada din 13-15 iunie 1990, unul dintre cele mai negre evenimente din istoria recentă a României. Mocanu, care avea vârsta de șapte ani în 1989, a prezentat propria sa versiune despre mineriadă: ,,Președintele Iliescu le-a mulțumit minerilor, bănuiesc că le mulțumea minerilor care plantau flori”.

A treia descindere a minerilor lui Miron Cosma în București – catalogată pe drept cuvânt o tentativă de lovitură de stat a proaspăt alesului președinte Ion Iliescu -, a avut drept pretext “curățarea” Pieței Universității de manifestanții anticomuniști, dar a urmărit anihilarea completă a opoziției prin desființarea partidelor istorice și interzicerea publicațiilor ,,nealiniate”. Minerii, despre care Ion Iliescu a spus că au plantat panseluțe pe spațiul verde din fața Teatrului Național, s-au dedat la violențe și cruzimi de nedescris, îndreptate, în special, asupra studenților, intelectualilor, reprezentanților PNȚ-CD, PNL și PSDR, dar și a oamenilor simpli, trecători ocazionali prin zonele fierbinți.

,,Am văzut mineri care săpau și refăceau parcurile”

Declarația lui Adrian Mocanu a fost obținută de sursa citată în cadrul unei anchete printre tinerii parlamentari PSD, care au fost solicitați să comenteze modul în care au acționat autoritățile statului, care a fost rolul fostului președinte Ion Iliescu, dar și cel al minerilor în împrăștierea manifestanților din Piața Universității. Mineriada din 13-15 iunie 1990 este descrisă, paradoxal, de noua generație de politicieni din PSD drept o ,,pată neagră” în istoria democrației românești, care a afectat ,,grav imaginea României în străinătate”. Cu toate astea, ei spun că rolul fostului președinte Ion Iliescu a fost unul benefic, acesta contribuind la ,,stingerea conflictului”.

Adrian Mocanu avea la mineriadă șapte ani și o descrie drept „un moment negru din istoria noastră recentă”, care a prins nepregătite autoritățile, acestea fiind depășite de situație. El afirmă că nu este exclus ca anumite persoane să se fi îmbrăcat în hainele minerilor în 1990, o dovadă în acest sens fiind și victimele mineriadelor, unele murind prin împușcare. Mocanu nu a vrut să comenteze prea mult despre modul în care a acționat președintele Iliescu, dar subliniază că acesta le-a mulțumit minerilor după ce manifestanții au fost împrăștiați din Piața Universității.

„Președintele Iliescu le-a mulțumit minerilor, bănuiesc că le mulțumea minerilor care plantau flori, nu putea să le mulțumească celor care au făcut ceea ce au făcut. Evident au fost mineri, cei care au făcut victimele nu e exclus să fie îmbrăcați în haine de mineri. Am văzut și mineri care săpau parcurile și le amenajau după manifestanții care nu au fost tocmai civilizați. Am văzut mineri care săpau și refăceau parcurile. Sunt imagini contradictorii”, a declarat deputatul, pe atunci, social-democrat.

El a mai spus că nu crede ca minerii să fi făcut victimele moarte prin împușcare: „Din ce știu, câțiva dintre cei morți au murit prin împușcare, minerii nu au nici puști , nici pistoale. Mi-e greu să cred că minerii au venit cu pistoale și arme. Nu știu cine i-a adus, dar știu că li s-a mulțumit pentru sprijinul acordat. Nu aș putea spune cine i-a chemat, dacă au venit din proprie inițiativă”, a precizat Mocanu. Acesta susține că este posibil ca numărul morților rezultați din cauza mineriadei să fie mai mare: „Au fost peste o mie de victime și, din ceea ce știu eu, într-un cimitir din București au fost mai mulți morți din acele incidente. Nu ar putea să ne bucure așa ceva și nu am vrea să trăim așa ceva. Au fost momente groaznice. Autoritățile au fost total depășite de ceea ce s-a întâmplat. Esențial este că s-au calmat apele, că puteau să fie mai multe victime, depinde ce parte a paharului dorim să privim. Nimeni nu poate fi de acord cu ceea ce s-a întâmplat”, a adăugat Adrian Mocanu, care a mai spus că oamenii nu i-au reproșat vreodată, în campaniile electorale, mineriada din vara lui 1990: „Nu un partid politic a distrus, a omorât”, a conchis Mocanu.

Prostie după prostie

Adrian Mocanu a intrat în atenția opiniei publice și prin modul în care și-a completat declarația de avere, în care a pocit numele localităţii buzoiene Smeeni în ,,Zmeieni”. Tot lui îi aparține inițiativa construirii de ,,helioporturi”, termen inexistent în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, pe care l-a confundat cu cel de ,,eliport” (aeroport de dimensiuni reduse, construit special pentru elicoptere).

El s-a întrecut, însă, pe sine, după ce a acordat un interviu cotidianului ,,Adevărul” în septembrie 2012, în care susținea că realizările sale de căpătâi ca parlamentar în legislatura care tocmai se încheia au fost… ajutorarea de biserici, că a contribuit la intrarea comunei Săpoca în Cartea Recordurilor cu cea mai mare salată din lume, dar și că este pasionat de lectură, deși nu citise nicio carte în acel an.

O adunătură de nulități şi de egoisme

Încheiem cu următoarele cuvinte, nu spunem ale cui sunt, lăsăm surpriza pe altădată. „Ce este Parlamentul? Este el, oare, o adunare de virtuți, de înalte inteligențe, de elite ale Națiunii? Vai! Este o adunătură de nulități şi de egoisme, unde stau în frunte câţiva artiști ai cuvântului, unii șmecheri, răufăcători, care curând devin călăuzele turmei şi stăpânii tuturor”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here