VREAU SĂ MĂ FAC LIVIU DRAGNEA

0

Eu când o să ajung mare vreau să mă fac Liviu Dragnea. Adicătelea un fel de șef de partid care fură de rupe, dar rămâne tot șef de partid.

CITEȘTE ȘI:

Ieri, Tudorel Toader l-a scos iar din roba jegoasă, de pesedist sub acoperire, pe Liviu Dragnea. Cu încercările lui disperate de a scăpa de Justiție, cu tot! Așezându-l pe fruntea transpirată de atâta caniculă a Românicăi, ca pe un păduche umflat de-atâta supt. Scriam, prin iunie, într-un editorial, că nu am văzut niciodată atâta tupeu ca la penalii pesediști… Iată, așadar, că revenirea de ieri asupra pirateriei în materie de lege, confirmă spusele mele. Strâns uniţi în cuget şi simţiri în jurul foamei și corupției naţionale, aleșii neamului vor să-l pună pe Dragnea definitiv paznic la stână. Zic ăștia că Dragnea nu e un lup care să pună în pericol pe nimeni, ceea ce înseamnă că hoții unui neam ca românii sunt niște sfinți buni de pus în ramă. Altfel, s-a demonstrat, odată cu accederea lui Dragnea la conducerea PSD, dacă mai era nevoie, că şi Sistemul trece tot prin burtă. Cât despre penalii politici care au permis această porcărie, putem spune că „are” și ei stomacul lor de capitaliști. Hai să zicem că nu moare nimeni din încotrocenirea lui Dragnea ca rege al celei mai penale perioade din istoria României, doar se mai îmbuibă băieții câțiva ani, dar ce ne facem că stricăm copilării întregi, că văzurăți a mea s-a stricat mai devreme. De aici înainte toţi copiii acestei ţări vor dori să se facă Liviu, atunci când or să ajungă mari. Păi nu vă e ruşine, dragi şi îmbuibaţi politicieni, că acum mă dezbrac de caracter, nu vă paralizează creierul ăla de găină cu care luați hotărâri de factura asta? Ori hotărârile astea e (sic!) de altă factură? Nene, vă spun de la obraz, voi n-aveţi nici un Dumnezeu, voi n-aveţi mamă, n-aveţi tată, aveţi doar un stomac din care, azi, se-nalță mândră-n UE mama celui care … Nu E. Uite că era gata să mă enervez tocmai la sfârşit şi nu prea mai e spaţiu. Ne mai auzim!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here