ROMÂNICA MEA!

0
Taci cu tata, Românica mea, că o să crești tu mare!

E ţărișoara în care alde Dragnea, Toader, Băsescu şi alţii ca ei urinează cu boltă pe alegătorii surprinşi în flagrant de nepricepere la vot sau de naivitate; e ţărișoara în care o trădare bine urzită valorează cât o armată de loialiști visători.

CITEȘTE ȘI:

Românica e ţărișoara aceea pe care străinii (ăia mai informați, ceilalți habar n-au de ea) o confundă cu Ungaria sau Bulgaria din motive necunoscute, dar enervante; e ţărișoara în care closetul şi coceanul de porumb țin încă loc de W.C. şi hârtie igienică, iar pensionarii întorși în sat, de ţărani; e o ţărișoară pitorească, dar populată, în care indivizii au descoperit că n-are rost să muncești, de vreme ce s-au inventat chiulul şi furtul; e ţărișoara doldora de sicofanți ascunși sub masca oamenilor de bine, care au instaurat, prin complicitate voluntară, teroarea ca politică de stat; e ţărișoara în care primarii trăiesc ca-n America, iar cei care i-au votat ca-n Albania; e ţărișoara din care tinerii – instruiți ori numai cu școala vieții – se grăbesc să plece cât mai departe, doar-doar destinul le va surâde pe meleagurile de aiurea; e ţărișoara-problemă şi codașă a Europei, exasperată de poticnelile noastre funciare, bolnavul care, în ciuda angajamentelor şi-a diagnosticului grav, refuză cu încăpățânare tratamentul bruxellez; e ţărișoara „capitalismului de cumetrie”, atent monitorizată, în care corupția înseamnă viață, iar viața înseamnă corupție; e ţărișoara a cărei istorie națională se rescrie o dată la câţiva ani, după toanele păpușarilor care se visează voievozi, emanați ori lideri regionali, ambetați de adevărul napoleonian, că istoria nu-i altceva decât o „poveste convenabil ticluită”; e ţărișoara în care, ce se clădește ziua, se năruie noaptea, spre satisfacția antreprenorilor de tot felul, specializați în profitabilizarea oricărui dezastru; e ţărișoara în care secunda n-are nici o valoare, pe când lenea e coană mare; e ţărișoara în care se flecărește în neștire şi se încalcă promisiunile, dar nu oricum, ci cu o șmecherie dusă la rafinament; e ţărișoara în care toți avem o „problemă serioasă”, dar ne închipuim că „merge şi-așa”; e țărișoara in care seriozitatea şi competenţa sunt subiecte de bășcălie, în vreme ce descurcăreții strâng indecent simpatie şi glorie, grade şi ranguri; e țărișoara în care prezentul e irosit pentru a se ascunde, cu grijă, trecutul neguros şi rareori convenabil, în timp ce viitorul e lăsat la voia întâmplării; e ţărișoara care, de Crăciun, îşi asasinează cinic președintele ca să-şi credibilizeze opțiunea democratică; e țărișoara în care „revoluționarii” ucigași sunt înalți demnitari, iar victimele lor putrezesc în cimitirele tricolore; e o ţărișoară apendice al Puterii discreționare, deseori patibulară, în care instituțiile statului sunt împotriva cetățeanului, iar cetățeanul împotriva statului; e ţărișoara în care televiziunile îşi rotunjesc ratingul din știri şi imagini cu traseiste culcate la pământ de vigilenții jandarmi, cu descarcerări pletorice sau cu violuri şi crime oribile, de-un primitivism atroce; e ţărișoara în care presa se scutură anevoie de obedienţa sponsorizată obscen de efemerii stăpâni; e ţărișoara în care prostia scuză orice şi nu supără pe nimeni, fiind inocentă şi permisă; e ţărișoara în care nimic nu durează, în afara improvizației şi-a compromisului; e ţărișoara în care se șprițuiește monstruos şi se supraviețuiește subteran şi subaltern; e ţărișoara în care nu știi niciodată ce va fi mâine, pentru că, ce poți face azi, nu lăsa pe mâine, ci pe poimâine, că, sigur, nu va mai fi nevoie; e ţărișoara în care legea e facultativă, iar fărădelegea, inevitabilă; e ţărișoara cu cea mai mare densitate de lingăi îi țuțeri pe cap de politician şi de funcționar important; e ţărișoara în care totul e cu putință; e ţărișoara în care maneliștii şi pantelimoniştii, Drăguşancii şi Tatu-iștii au devenit repere culturale; e ţărișoara în care, ca să ai succes, trebuie să semeni cu Mitică Dragomir, la insolenţă suficientă, cu Becali (indiferent de prenume), la tupeul agresiv, cu Andreele (şi sunt atâtea!), la pragmatismul senzual, cu Nicoleta Luciu, la trupul lasciv, şi la figura de băiat cumsecade cu Mircea Radu; e ţărișoara în care Dragnea „dizgrațiază azi ce a grațiat ieri”, iar premierul semnează ca primaru’; e ţărișoara pe care Tudose, dimpreună cu Guvernul sau de asistați, încearcă s-o scoată din reanimare, cu minciuni mari cât Roşia Montana; e ţărişoara în care „poliţistul anului” e arestat pentru corupţie; e ţărișoara în care alde Dragnea, Toader, Băsescu şi alţii ca ei urinează cu boltă pe alegătorii surprinşi în flagrant de nepricepere la vot sau de naivitate; e ţărișoara în care o trădare bine urzită valorează cât o armată de loialiști visători; e ţărișoara de care mi-e veșnic dor şi, d-aia, scriu cu patimă, mânie şi încârcenare; e ţărișoara fără de care nu-mi concep propria existenţă; e destinul meu şi de destin n-ai cum să scapi.

Românica sunt şi eu, cu eșecurile, umbrele şi beteșugurile mele. Românica e, în definitiv, acea parte, majoritară şi prăpădită, sărmană şi pribeagă, a României neterminate şi contemplative, ceea ce nu mă împiedică s-o iubesc cu ură şi pasiune, cu resemnare şi speranţă. Românica e spațiul în care cetățenii suferă de diminutivită cronică şi, când totul e micșor şi mărunțel, ţara nu e ţară, ci ţărișoară. Şi tocmai din această pricină, ori de câte ori o aud scâncind şi suspinând, îmi vine s-o mângâi părintește pe creștetul teleormanizat şi drag(nea) şi s-o îmbărbătez, cu șoapta duioasă: Taci cu tata, Românica mea, că o să crești tu mare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here