Din ciclul „Proști, dar pesediști”. Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, crede că Ion Creangă are casa memorială în Botoşani!

0

Aflat într-o vizită în Neamţ, Dobre ar fi purtat un dialog cu o femeie din Botoşani. Potrivit Ştiri Neamţ.ro, Ministrul și-a amintit că un mare scriitor are o casă memorială acolo: „Aveți casa lui Ion Creangă pe acolo, nu?”.

CITEȘTE ȘI:

Ministrul Turismului ar fi făcut această declaraţie vineri, 22 septembrie, la Piatra-Neamț, la dezbaterea publică regională pe Legea Turismului. Mai mult, când a venit vorba de personalitățile născute în județul Botoșani, Dobre a avut o singură reacție: „Adică?”. Noroc că i-au amintit cei din sală de Mihai Eminescu, George Enescu și Ștefan Luchian. Și-i mai amintim și noi de Nicolae Iorga sau Grigore Antipa.

La eveniment a mai fost prezent alături de ministru și secretarul de stat din cadrul Ministerului Consultării Publice și Dialogului Social, Vicențiu Știr. La dezbatere au fost invitați să participe reprezentanți din domeniul turismului din județul Neamț și din județele Suceava, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui.

Ce a mai spus ministrul…

Întrebat despre cum va sprijini Ministerul Turismului o investiție majoră pentru zonă noastră, pârtia de schi din Piatra-Neamț, acesta a declarat ca nu știe de ce nu funcționează și că: „Îl aștept pe domnul primar de la Piatra-Neamț să ne vină să ne spună exact, cum și în ce fel, de ce nu-i funcționează acel obiectiv”… „În statutul meu de ministru al Turismului am o putere… o putere… pe tot ce înseamnă din punct de vedere legal și administrativ și există variantă legală, îl pot ajuta”… „Dar eu cred că în momentul în care există deja ceva creat cred că trebuiesc luați… luate niște decizii puțin mai serioase. Eu nu cred că putem să avem o pârtie, adică mie nu-mi vine să cred, să avem o pârtie și să ne uităm la ea că nu funcționează. Cred că pot să spun, e penibil”.

Amuzant a fost și episodul Mircea Titus Dobre – Ion Asaftei. Ministrul Turismului l-a certat, ca la școală, pe vicepreședintele C.J. Neamț, Ion Asaftei, pentru că i-a amintit de o zonă turistică importantă din Neamţ – Durău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here