SINDROMUL BRUCAN. Românul şi scheleții lui: Marile escrocherii din România interbelică

1

Politologul Silviu Brucan a fost etichetat ca antipatriot şi chiar dat în judecată în 1990, atunci când afirma, într-un interviu pentru publicația franceză „Le Figaro“, că „pentru a deprinde democraţia, românii vor avea nevoie de 20 de ani“. A trecut aproape un sfert de secol de la celebra previziune, iar România nu are încă o democraţie consolidată.

CITEȘTE ȘI:

Interpretarea afirmației lui Silviu Brucan de acum 27 de ani trebuie făcută într-o cheie diferită decât cea care ar putea-o închide în categoria „simplă prezicere”. Întrucât, ideea că Brucan nu ar avea dreptate se bazează pe mitul care spune că noi suntem occidentali de 2.000 de ani, că avem valori vest-europene. În realitate noi aparținem culturii ortodoxe, care este cu totul altceva. Sistemul democratic la români nu va fi niciodată la fel ca cel al anglo-saxonilor. Aşa că ce spunea Brucan, că vor trece 20 de ani până învăţăm democraţia, nu se va realiza niciodată. El avea experienţa de viaţă din America şi a făcut această afirmație din experienţa proprie, deşi atunci mulţi l-au făcut anti-român cu acea declaraţie. Democraţia noastră vine de la pașoptiști, de la masoni şi de la elite. Este o formă fără fond. Chiar şi Uniunea Europeană este un experiment nefericit. În mare parte intrarea în UE nu s-a realizat pe bază de referendum. Nu este ceva organic, iar rezultatele sunt catastrofale. România nu are nicio şansă cu acest sistem politic care nu poate fi tras la răspundere pentru eșecuri. Cei care votează se imbecilizează, se pervertesc, se duc să voteze cu cine le dă ceva.

Altfel, cei care gândesc în România sunt în minoritate. Este aceeaşi minoritate care nu acceptă, când merge la vot, să pună ştampila la grămadă. Eu sunt realist când spun că vor trece secole până se schimbă ceva. Pentru că noi pornim mereu de la un fals. Să dăm doar exemplul perioadei interbelice. Se spune că perioada interbelică a fost cea mai înfloritoare din istoria României, când am avut o formă de democraţie de tip occidental, onestitate şi respect faţă de valori. În realitate, interbelicul a fost o perioadă la fel de tembelă ca acum. Am sfârşit lamentabil. Şi atunci a existat doar o minoritate, o pătură bogată, în marile oraşe, iar în rest o sărăcie cumplită lipsită de orice nivel de cultură.

Scandalurile de corupţie de după 1989 au avut ocazia să capteze adesea atenţia societăţii româneşti. Tot mai exasperați de marile țepe ale unor afaceriști aflaţi în cârdăşie cu oamenii politici, dintre care prăbușirea FNI şi escrocheria Caritas sunt poate cele mai celebre, românii şi-au întors privirea spre lumea interbelică, pe care au idealizat-o. Dar lucrurile nu stau chiar aşa: corupţia, falimentele răsunătoare, contractele oferite fără licitaţie unor grupuri de interese din jurul demnitarilor au făcut dintotdeauna parte din lumea românească. În continuare, Gazeta lu’ Buzoianu vă prezintă cele mai cunoscute scandaluri din anii România anilor ’30.

Afacerea Skoda

Totul a pornit de la un contract pentru înzestrarea armatei române cu armament, în valoare de aproximativ 7 miliarde de lei, semnat în anul 1930 de guvernul Iuliu Maniu cu Uzinele de armament Skoda din Cehoslovacia.

Potrivit contractului, statul român avea să plătească 1.250 de milioane de lei pentru puşti mitralieră şi 5.500 de milioane de lei pentru tunuri. În total, 6,75 de miliarde de lei. Din partea Ministerului Apărării Naţionale, contractul a fost semnat generalul Henri Cihoski.

Scandalul a izbucnit în 1933, la trei ani de la semnarea documentelor, când la sediul Skoda din Bucureşti s-au găsit documente militare secrete din Arhiva Ministerului Apărării cu privire la sistemul naţional de apărare, dar şi nişte liste cu sume mari de bani: aproximativ 25 de milioane de lei ce erau alocaţi unor nume codificate.

Bruno Seletzki, reprezentantul Uzinelor Skoda în România şi cel care intermediase întreaga afacere, a fost arestat. Generalul Sică Popescu, implicat direct în poveste, s-a sinucis. Scandalul a dus inclusiv la căderea guvernului țărănist al lui Alexandru Vaida-Voevod. Deşi inițial s-a încercat mușamalizarea întregii poveşti, Seletzki a fost condamnat până la urmă la cinci ani de închisoare pentru deținere de acte secrete, iar apoi a fost expulzat din România.

Comisia parlamentară creată pentru a ancheta afacerea Skoda a conchis că statul român a fost în mod clar defavorizat în contractul cu Uzinele de armament Skoda. Mai exact, fusese prejudiciat cu cel puţin 1,7 miliarde de lei din cauza practicării unor preţuri umflate artificial. În plus, s-a constatat că mai bine de o treime din contract ar fi putut fi repartizat unor firme autohtone cu profil industrial precum Uzinele Reșița, Malaxa, Vulcan, Copșa-Mică, Cugir, Astra, Vulcan, Romloc.

Însă cea mai importantă întrebare, adică la cine au ajuns comisioanele în valoare totală de 25 de milioane de lei oferite cu generozitate de Seletzki, nu şi-a găsit răspuns. Comisia a stabilit că în spatele denumirilor cifrate se găseau comisioane şi mită pentru administraţie, însă nu a putu stabili niciun nume sau personaj concret.

Afacerea „Banca Marmorosch Blank”

Înființată la jumătatea secolului al XIX-lea de Iacob Marmorosch şi Mauriciu Blank, instituţia bancară a fost una dintre cele mai importante din România interbelică.

În 1923, banca avea 25 de sucursale în România, pe lângă cele patru care activau la Paris, Istanbul, Viena şi New York, ajungând cea mai puternică bancă comercială din ţară. În acea perioadă, instituţia era controlată de Aristide Blank, fiul lui Mauriciu Blank. El era şi proprietarul a şapte publicaţii, printre care ziarele “Dimineaţa” şi “Adevărul”. Între 1924-1925, banca a cumpărat terenurile dintre actualul Bulevard al Aviatorilor şi Herăstrău, iar apoi a asanat terenul mlăștinos din zona de nord a Bucureștiului (actualele cartiere Aviației şi Băneasa)

Problemele băncii au debutat odată cu marea criză internaţională din 1929. Doi ani mai târziu, instituţia a ajuns în incapacitate de plată: nu mai putea face faţă cererilor de restituire a depozitelor, plus că lipseau 16 milioane de dolari la nivelul acelui an şi avea credite nerambursate. Dincolo de situaţia economică mondială, banca a intrat în faliment în 1931 şi deoarece eliberase cecuri fără acoperire către Banca Naţională. După faliment, nu a existat o anchetă oficială şi nimeni nu a fost pedepsit pentru prăbușirea băncii.

Mentorii lui Adriean Videanu

Pache Protopopescu

Afacerea „Pavajul” demonstrează cu succes că nu Adriean Videanu este cel care a inventat borduriada şi asfaltările acordate unor „grupuri de interese”, fără licitaţie şi la preţuri mult umflate. În anul 1933, primarul Bucureștiului Pache Protopopescu a oferit pe tavă, fără licitaţie, pavarea unei străzi din capitală unor apropiaţi, familia Rudenberg. Mai mult, firma deţinută de Rudenberg nici măcar nu avea experienţă în domeniul pavării străzilor.

Aşa că la scurt timp după încheierea reparațiilor la strada principală din zona Unirii, pavajele s-au deteriorat şi s-au ondulat. În 1934, la numai jumătate de an după pavare, strada trebuia refăcută. Betonul folosit fusese de proastă calitate şi nici după şase luni nu făcuse priză. Colac peste pupăză, potrivit contractului, firma oferise o garanţie mult prea mică în cazul în care lucrarea s-ar fi deteriorat, care nu ajungea pentru refacerea pavajelor nici măcar parţial. Într-un raport al unei comisii de anchetă s-a stabilit că preţul real pe care ar fi trebuit să-l plătească primăria era de 40 de ori mai mic decât cel efectuat. Nici în acest caz nu s-au găsit vinovaţi.

„Spirtul negru din Maramureș”

Şimleul Silvaniei

O altă afacere din România interbelică care a prejudiciat grav statul român. Ca şi acum, cei care fabricau şi comercializau băuturi alcoolice erau obligaţi să plătească un anumit procent la bugetul de stat. Însă unii jucători din piaţă au ales să fenteze statul şi să îşi facă afacerile în zona economiei negre.

La începutul anului 1930 s-a descoperit o fabrică clandestină de spirt la Șimleul Silvaniei. Sute de hectolitri de spirt de contrabandă fuseseră vândute timp de opt luni de zile în toate oraşele şi satele din nordul Ardealului, dar şi în Ungaria şi Cehoslovacia.

Milionarul Mihail Cengeşi, cel care deţinea chiar preşedinţia „Sindicatului spirtului”, pusese la punct o reţea serioasă de distribuţie a produselor fabricii sale. La izbucnirea scandalului, ziarul „Dimineaţa” scria că, fiind atât de bogat şi având pe deasupra şi cea mai importantă funcţie în sindicat, nu era de mirare că Cengeşi reușise să obţină concursul tacit al unor demnitari ai statului român. Deşi Cengeşi a fost condamnat la opt ani de închisoare, niciun om politic nu a pățit ceva.

1 COMENTARIU

  1. Am aruncat un ochi pe aici, pentru ca nu dau aprecieri gratis si fara substanta ca oile, si am vazut articole prin care, pur si simplu, ne plangem de mila. Sindromul Brucan, coruptia din anii 90 … tipic romanesc. Asta nu este tot un sindrom: plangerea de mila?! Ramanem conectati in trecutul nostru intunecat, cica sa-l intelegem si sa nu-l repetam, dar bag de seama ca nu se schimba nimic. Mda, ce sa mai zic?! Da-mi si mie de 5 lei Brucan si de restul politichie romaneasca, si daca imi place ce primesc poate iti dau aprecierea mea, si ies si eu intr-un tarziu din randul idiotilor… 😉

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here