Portret / Claudiu Voicu, tânărul care vrea să schimbe Pătârlagele

0
Claudiu Voicu
Portret / Claudiu Voicu, tânărul care vrea să schimbe Pătârlagele

„Eu cred că toate au elementele lor pozitive, fiindcă atunci când s-a început parcursul de oraș, nimeni nu avea experiență, nimeni nu știa cum. Erau doar gospodari ai comunei Pătârlagele și atât. Eu îmi aduc aminte perioada când satul Pătârlagele a început acest urcuș spre statutul de oraș, exista entuziasm, înțelegere, existau încă visuri, dar nimeni nu știa cum să pornim. De aici și greșelile comise în administrarea a ceea ce aveam și, în special, atunci când după procesele de deetatizare a proprietății statului, am rămas fără industrie. Atunci, discuțiile erau foarte fierbinți, precum că noi vindem statul, arabii, italienii umblau și încercau să pună mâna pe cele două întreprinderi industriale mari, pe care le aveam. Acum, aceste întreprinderi se dărâmă sub ochii noștri, iar noi stăm și privim neputincioși.”

CITEȘTE ȘI:

CITEȘTE ȘI:

Buzoianul Claudiu Voicu are trei pasiuni pe care, idealist și altruist, le-a transformat în ocupații: învățământul, sportul şi protecţia mediului. Astfel, practică nobila meserie de profesor, participă frecvent la acțiuni  de protecția mediului, face sport, și, în același timp, este student la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport  din București. Totodată, tânărul încearcă să se specializeze în „arta politicii”, pentru că și „politica este o artă”, ne spune el râzând.

Întoarcere spre ,, vârsta de aur” a politicii româneşti

Așadar, Claudiu Voicu propune statura unui om politic întors spre ,, vârsta de aur” a politicii româneşti. Vorbind rar, dar așezat, aplecat spre cele ale meseriei sale cu o deosebită tenacitate, abil în a descâlci dificultățile oricărui sistem atunci când i s-a cerut să-şi aplice competenţa, el insistă, cu o încăpățânare izvorâtă din structurile acestui pământ, să-şi facă treaba fără să se laude, să piardă fără să trădeze, să-şi susţină prietenii fără să-i flateze şi să-şi respecte adversarii fără să-i submineze.

Claudiu Voicu este un exponent al noii generații de politicieni şi se definește prin trei cuvinte: responsabilitate, rigoare, luciditate.

Primele funcţii administrative le-a avut începând cu anul 2008 când a fost ales consilier local la Cislău, pe listele PDL, urmând apoi, în 2012 și 2016, alte două mandate de consilier în aceeași localitate.

„Acum, vechile întreprinderi se dărâmă sub ochii noștri, iar noi stăm și privim neputincioși”

„Sunt născut și crescut în Pătârlagele, așadar cunosc extrem de bine problemele comunităţii de aici, ce ar trebui să se întâmple ca Pătârlagele să devină un orășel cu adevărat atractiv. În două mandate de consilier local am contribuit, prin inițiativele avute cu colegii mei de grup, la dezvoltarea comunei. Eu vorbesc mai puţin, nu îmi place să vorbesc despre mine sau despre realizările mele însă simt o imensă mulţumire atunci când văd oamenii din jurul meu bucurându-se de lucrurile făcute cu aportul meu”, ne spune Claudiu Voicu.

„Eu cred că toate au elementele lor pozitive, fiindcă atunci când s-a început parcursul de oraș, nimeni nu avea experiență, nimeni nu știa cum. Erau doar gospodari ai comunei Pătârlagele și atât. Eu îmi aduc aminte perioada când satul Pătârlagele a început acest urcuș spre statutul de oraș, exista entuziasm, înțelegere, existau încă visuri, dar nimeni nu știa cum să pornim.

De aici și greșelile comise în administrarea a ceea ce aveam și, în special, atunci când după procesele de deetatizare a proprietății statului, am rămas fără industrie. Atunci, discuțiile erau foarte fierbinți, precum că noi vindem statul, arabii, italienii umblau și încercau să pună mâna pe cele două întreprinderi industriale mari, pe care le aveam. Acum, aceste întreprinderi se dărâmă sub ochii noștri, iar noi stăm și privim neputincioși”, își continuă expunerea Claudiu Voicu.

Preocupat de ceea ce lasă în urma sa

Cu răbdare, strădanie şi onestitate, Claudiu Voicu este un om care, încet şi sigur, lărgește cercul celor care cred, din nou, în valoare şi recunoaşterea ei, în interesul obștesc şi în semenul de alături.

„Cred că valoarea unui OM stă în ceea ce face pentru ceilalţi şi în ceea ce lasă în urma sa. Ştiu că sunt multe de făcut, că drumul pe care îl avem de parcurs este unul anevoios însă ştiu că numai împreună suntem puternici şi numai în echipă vom reuşi. Mulțumesc, Pătârlagele!”.

Problemele orașului Pătârlagele

„Eu cred că toți oamenii văd, pe de o parte, că Pătârlagele a rămas mult în urmă la capitolul infrastructură, se modernizează greu. Această modernizare aproape că lipsește, comparativ cu ceea ce vedem în jurul nostru, în orașele care au același statut ca Pătârlagele. Pe de altă parte, ceea ce lasă de dorit este tot același lucru – mai multă omogenitate în mesajul liderilor politici, mai puțină dezbinare.

Uitați-vă pe harta României şi veţi vedea că nu doar Pătârlagele este așa de dezbinat între o chemare și alta, între sat și oraș, între două partide politice. Radicalizarea aceasta a populației nu duce la nimic. Noi trebuie să ne așezăm și să muncim împreună, dar noi rămânem acolo, cramponați pe diferite părți ale baricadei. Prosperitatea nu vine așa parțial pentru o parte sau pentru alta, prosperitatea trebuie să fie pentru toți și asta înseamnă că și de la centru trebuie să primim acest mesaj” continuă tânărul.

Redeschiderea spitalului din Pătârlagele.

„Încă de pe acum lucrez cu câțiva prieteni de partid la acest proiect care, cred eu, poate fi realizat atât pe fonduri guvernamentale cât și pe fonduri europene. Acum, locuitorii din zonă, dacă au norocul să ajungă acolo, se tratează la Spitalul Judeţean Buzău. Au murit oameni cu zile tocmai din cauza acestui aspect destul de trist. În acest context, SUNT absolut necesare deschiderea unității de primiri urgențe și a secției de pediatrie din fostul spital. Apoi, apar problemele de mediu ale oraşului Pătârlagele. Absenţa unui plan de mediu, lipsa unei firme care să se ocupe cu salubrizarea orașului, lipsa spatiilor verzi, care sunt puţine şi neîngrijite”, ne spune pe nerăsuflate Claudiu Voicu.

Întrebări şi răspunsuri

Te-ai gândit vreodată să pleci în străinătate?

Dacă este vorba să vizitez locuri din străinătate aş pleca oriunde, dar dacă ar fi vorba să mă stabilesc în străinătate, nu aş face-o niciodată. Mie îmi place foarte mult România. Zilele acestea am auzit o vorbă de la cineva care îl citea pe poetul Adrian Păunescu: „ Dacă nu aş fi fost român, fugeam în România”.

Care sunt erorile autorităţilor în domeniului mediului?

Eu personal doresc ca măcar de două ori pe an să aibă loc întâlniri pe probleme de mediu între ONG-urile cu profil de mediu, activităţi de mediu şi Agenţia de Mediu împreună cu autorităţile locale în care să se discute despre aceste probleme de mediu. Primăria să găsească o soluţie pentru înființarea unei firme de salubrizare și ordonarea unor puncte de colectare a gunoaielor din oraş fiindcă tot timpul la bătaia vântului, dar şi la nesimțirea unor oameni care aruncă pe lângă containere, acestea se răspândesc în diferite direcții.

Plus că, așa cum am amintit și mai sus, spitalul Pătârlagele TREBUIE să fie redat circuitului public!

Ce-i place?

Îmi doresc ca într-o zi să colind prin lume, încărcându-mă cu frumusețea ei, însă mai întâi vreau să cunosc mai bine România. Sigur mi-aş dori să realizez un ocol al pământului fotografiind. Ca hobby-uri, îmi place să citesc, să ascult muzică, să merg pe munte, să cunosc şi să stau de vorbă cu oameni pe care nu-i cunosc.

Ce nu-i place?

Nu îmi plac următoarele lucruri: o parte din oraşul Pătârlagele – cea neîngrijită, lăsată la voia întâmplării, socialismul, falsitatea, absurditatea, imoralitatea, oamenii care mănâncă seminţe pe stradă şi oamenii care aruncă gunoiul pe jos, aglomeraţia, spitalele, singurătatea, etc.

Profil

Născut: 26.05.1982, Pătârlagele. Studii: Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport  din București (în curs). Familie: căsătorit, doi copii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here